Suspectul în cazul femeii înjunghiate în București, arestat

Suspectul în cazul femeii înjunghiate în București, arestat
Publicat: 29/04/2016, 16:40

Tiberiu Radu, suspect în cazul femeii ucise joi, într-un magazin din Capitală, a fost arestat preventiv pentru 30 de zile după o decizie luată vineri de judecătorii de la Tribunalul București, acesta urmând să fie închis la centrul de arest al Poliției Capitalei. Decizia instanței vine după ce joi seară bărbatul a fost reținut pentru 24 de ore sub acuzația de omor calificat.

„La data de 28 aprilie 2016, în jurul orei 09:15, inculpatul RADU TIBERIU – FLORIN a pătruns într-un magazin, situat pe Calea Victoriei din București, unde a înjunghiat-o pe I. L-R., aplicându-i multiple lovituri cu un cuțit având lama de aproximativ 25 cm, provocând victimei un număr de 25 de plagi la nivelul toracelui, capului, brațelor și piciorului stâng, aceasta decedând la scurt timp după consumarea agresiunii.”, se arată în referatul de arestare.

Decizia luată vineri de Tribunalul București nu este una definitivă și poate fi contestată de bărbat la Curtea de Apel București.

Surse din rândul polițiștilor au declarat pentru MEDIAFAX că femeia depusese pe 29 decembrie 2015 o plângere, la Secția 1 de Poliție din Capitală, în care acuza că este hărțuită de fostul său iubit.

Potrivit acestora, de la momentul depunerii plângerii, au mai fost făcute două apeluri la numărul de urgență 112 prin care femeia sesiza că este hărțuită de bărbat. Sursele citate spun că aceasta nu a depus însă alte plângeri pentru fapte de amenințare.

Sesizarea făcută la Secția 1 de Poliție a fost înregistrată pentru fapte de hărțuire iar femeia și fostul său iubit au fost audiați de polițiști. Pe data de 8 aprilie, polițiștii au înaintat dosarul la Parchetul Judecătoriei Sector 1 cu propunerea de clasare

„Pentru ca fapta să meargă cu propunere de trimitere în judecată era nevoie de mai multe probe, femeia și polițiștii nu au identificat suficiente dovezi.Decizia aparține însă procurorului, el poate întoarce propunerea.”, au mai spus sursele citate.

În data de 29 decembrie, când a înregistrat sesizarea pentru hărțuire, femeia a refuzat să facă cerere pentru emiterea unui ordin de restricție.

Joi dimineață, femeia a fost găsită cu multiple plăgi înjunghiate într-un magazin de pe Calea Victoriei din Capitală, locul unde lucra. Tiberiu Radu, fostul iubit al victimei, este principal suspect pentru omor, el fiind reținut în apropiere de locul faptei, la câteva ore de la comiterea crimei și dus la audieri.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
BBC: „Nu a fost un eșec. A fost trădare!” Un comandant ucrainean povestește cum rușii...
Acești doi vasluieni s-au îmbogățit! Câte sticle au dus într-un centru de reciclare din LIDL
FOTO. Mădălina Ghenea, apariție absolut incendiară! Pictorial hot după ce s-a despărțit de milionar
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
Un mercenar rus, fost membru Wagner, spune că ucide prizonieri ucraineni din compasiune: „E și...
Desfătare într-un cadru de lux pentru Inna și Deliric! Avem imaginile din croaziera de 5...
Dieta-MINUNE a Ancăi Serea! Ce mănâncă zilnic „mama eroină”, pentru a arăta impecabil după ce...
Băutura care şi-ar putea dubla preţul în restaurante şi baruri. Cât vor ajunge românii să...
A murit Preotul Gheorghe! Breaking news
„Am găsit-o la 100 de metri de mașină”. Șoferul începător care a provocat teribilul accident...
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Cât costă noul Hyundai i20 în România. Bate Dacia la preț?
Adrian Sârbu: Obiectivul unic al viitorilor europarlamentari este să-i facă pe români să se simtă...
OBICEIUL sănătos prin care CÂȘTIGI ani întregi de viață!
Schimbare pentru TOȚI cei cu BULETINE de identitate. Decizia momentului în România
Obligațiile băncilor înainte de a demara procedura de executare silită
Cristina Cioran are un nou iubit, după despărțirea de tatăl fiicei ei. Ce planuri are...
"Este oribil acolo, să nu mergeți niciodată". Cea mai ieftină stațiune din Spania, capcană pentru...
Robi și Julia, un nou schimb acid de replici în Casa Iubirii! Concurenta este revoltată...
”Vai de capul meu, a făcut de râs concursul” Saveta Bogdan, critică dur câștigătorul Eurovision...
BANCUL ZILEI. - Îs supărat, mă, Vasile! - De ce, măi Ioane, că de-abia te-ai...
Melinda Gates a părăsit fundația înființată alături de fostul soț Bill Gates
×